Christian W. Schenk, extraordinarul literator german născut în România, care nu a uitat nici o clipă de unde a plecat, continuând să creeze, ca nimeni altul, punți durabile între cele două culturi, este unul dintre poeții care au luat foarte în serios o afirmație de-a noastră mai veche, anume: nimic nu e mai important/ decât ceea ce nu are nici un fel de importanță. Şi a făcut-o sistematic, nemţeşte. Prin urmare, iată-l numind, inventariind şi clasificând mare parte din obiectele sau situațiile care populează zona precarului, inutilului, paradoxalului, imposibilului (logic), absurdului cotidian, care nu e deloc absurd - ca s-o spunem pe cea dreaptă - căci, animate, obiectele se dovedesc a fi pline de sensuri ascunse, pe care poetul le re-descoperă încântat. Regizând abil absențe, umbre, pauze (de respirație), renunțări, apropieri (false), tăceri, el creează, ca din nimic, momente ale genezei şi construcției poemului - puterea textului e în voltul tăcerii -, oferind privitorului avizat un spectacol de dans cu totul insolit. Mai mult decât atât, unele dintre texte sunt poezie pură: Un poet a scris cu sânge pe cer -/ Ploaia i-a spălat cuvintele...; Îmi țin respirația/ până intră în mine/o duminică; muzica e plânsul care a învăţat solfegiul.

 

Din punct de vedere tehnic, cu excepţia textelor din ciclul Absurd cotidian, toate celelalte respectă o geometrie strictă: verticala formată din şiruri de scurte terține și distihuri cade pe orizontala care este o concluzie, un corolar, un fel de Q.E.D. Se creează un unghi de 180 de grade, baza oricărei construcții, civile sau militare. Acest mod intelectualizant de a-şi construi textele din această carte, cel puțin, îl recomandă pe Christian W. Schenk ca pe un maestru al ironiei. Mai mult decât atât, atitudinea sa livrează ridicolului morga filosofardă, pretențiile de mari teoreticieni ale unor lirici de oarecare faimă de aiurea sau de pe plai. - Mircea Petean