Ionel Simota vine in poezia romana cu o voce aparte, proaspata si inconfundabila. De la un volum la altul poetul se reinventeaza prin ton, mesaj, viziune, constructie, rostire, si abordare intr-o arhitectura care-i poarta propria amprenta si matrice. Un poet de factura intimista care se descopera pe sine in prefacerile metaforice ale versului. E obsedat de cuvant, de semantica lui, de puterea de a acoperi sentimentul si trairea, intr-o caligrafie proprie, in destinul ce i-a fost harazit sau si l-a asumat. Temele poetului sunt aceleasi in fiecare carte, ca intr-un veritabil catehism literar: pamantul, strabunii, familia, copilaria, timpul, iubirea, patria, istoria, cuvantul, poezia, limba romana, zborul, relatia cu divinitatea, anotimpurile, indoiala sau incertitudinea, ca universuri si stari ale rostului sau in lume. Dedicat versului clasic, in care exceleaza, poezia lui are o muzicalitate interioara care se hraneste dintr-o prozodie specifica, ce-l situeaza la granita dintre traditie si modernitate. Parca nascut pentru si intru poezie, poetul e aidoma unei santinele ce vegheaza frunza si iarba pamantului romanesc, spiritul national, iubirea ca sentiment generos al lumii, sub scutul versului care transcede spatiul si timpul. Ionel Simota e un om cu sufletul in palma, ce umbla gol prin fata lumii, cu credinta ca cel mai frumos lucru de pe pamant este sa fii indragostit si aceasta nu e o slabiciune, ci puterea de a darui iubire si poezie. Doru Munteanu