Prin această lucrare de referință, istoricul român Elinor Danusia Popescu umple o lacună istoriografică. Studiile tradiționale au privilegiat analiza diplomaților dintr-o perspectivă clausewitziană, ignorând adesea serviciile consulare - în esență comerciale. Și totuși, instituția consulară rămâne cea mai veche formă de reprezentare a unei țări în străinătate. Doamna Popescu ne oferă o istorie documentată a României interbelice, concentrându-se pe relațiile consulare cu marile puteri occidentale: Franța, Regatul Unit, Italia și Germania - două țări victorioase, una care evocă o victorie mutilată și una învinsă; foști aliați sau, dimpotrivă, foști dușmani ale căror grații au trebuit recâștigate.

 

În acest studiu parțial prosopografic, mica poveste se intersectează cu marea poveste: urmărim parcursurile consulilor, moștenitori ai unor dinastii sau „simpli” indivizi (dar aleși din înalta societate a țărilor gazdă) care își asumă acest rol nobil pentru prima dată. Pe măsură ce pericolele de la sfârșitul anilor 1930 se înmulțeau, iar fascismul, antisemitismul și nazismul prindeau o înrădăcinare durabilă în Europa, majoritatea acestor consuli au fost aruncați, iar unii zdrobiți, în tulburările care erau cu mult peste controlul lor. Rigoarea cercetărilor arhivistice, claritatea analizei și entuziasmul autoarei pentru a spune povestea sunt incontestabile. Este un volum esențial pentru cercetători, studenți și toți cei interesați de diplomație și istorie internațională - o contribuție solidă la înțelegerea interbelicului românesc. - Christophe Gobert Inspector de Academie - inspector pedagogic regional de istorie-geografie, Franța