Corespondenta Regina Maria cu Cella Delavrancea (1913-1937)
De (autor): Autor Anonim
Corespondenta dintre Regina Maria a Romaniei si Cella Delavrancea acopera una dintre cele mai framantate perioade din istoria Romaniei - Marele Razboi si anii interbelici. Reunite spiritual pe taramul patriotismului si al spiritului creator, Regina si sensibila artista isi impartaseau durerile, indoielile, neimplinirile, dar si credinta nestramutata in izbanda la care sperau si pentru care luptasera. Ni se ofera astfel o marturie de exceptie privind societatea romaneasca a vremii, precum si amanunte din viata politica si culturala dinainte de al Doilea Razboi Mondial. Pline de farmec sunt relatarile Cellei Delavrancea despre efervescenta spirituala a saloanelor franceze in care tronau cu autoritate compatrioatele noastre Elena Vacarescu, Martha Bibescu si Elena Sutu-Morand, dar si dezvaluirea proiectelor literare si sociale ale Reginei Maria.
Cartea reuneste scrisorile care au supravietuit dintr-un, probabil, lung sir de epistole schimbate, timp de peste trei decenii, de doua mari Doamne ale spiritului, care au lasat o amprenta adanca asupra istoriei si culturii romane. Fiecare din locul rezervat ei de Providenta, dar unite prin aceeasi sensibilitate, spiritualitate, patriotism si talent autentic. Rareori avem prilejul sa fim partasi, prin lectura, la o prietenie atat de neobisnuita. - Catalina Opaschi
-20%
PRP: 99.99 Lei
Acesta este Pretul Recomandat de Producator. Pretul de vanzare al produsului este afisat mai jos.
79.99Lei
79.99Lei
99.99 LeiPrimesti 79 puncte
Primesti puncte de fidelitate dupa fiecare comanda! 100 puncte de fidelitate reprezinta 1 leu. Foloseste-le la viitoarele achizitii!
In stoc
Estimare livrare marti, 8 octombrie
Acest termen de livrare este estimativ. In cazul perioadelor aglomerate pot aparea intarzieri pe care le vom comunica in cos, in cont sau pe e-mail.
Livrarea produselor din stoc se realizeaza in decursul a 24-48 de ore (zile lucratoare) de la plasarea comenzii. In cazul in care termenul este prelungit te vom anunta prin intermediul unui e-mail, iar noua data va fi afisata si in contul de cititor.
Livrarea cartilor in engleza aflate in stocul furnizorilor nostri se realizeaza in intervalul de 2-4 saptamani, afisat in pagina de produs. Toate comenzile care contin un titlu din aceasta categorie vor fi livrate la termenul cel mai indelungat. In cazul in care doresti impartirea comenzii, te rugam sa ne contactezi pentru a-ti comunica toate conditiile. Poti gasi aceste informatii si in sectiunea Termeni si Conditii.
Pentru a putea comanda rapid este nevoie sa introduceti numarul dvs de telefon in formatul 0xxxxxxxxx (10 cifre).Un operator Libris.ro va suna si va cere telefonic restul datelor necesare.
Descrierea produsului
Corespondenta dintre Regina Maria a Romaniei si Cella Delavrancea acopera una dintre cele mai framantate perioade din istoria Romaniei - Marele Razboi si anii interbelici. Reunite spiritual pe taramul patriotismului si al spiritului creator, Regina si sensibila artista isi impartaseau durerile, indoielile, neimplinirile, dar si credinta nestramutata in izbanda la care sperau si pentru care luptasera. Ni se ofera astfel o marturie de exceptie privind societatea romaneasca a vremii, precum si amanunte din viata politica si culturala dinainte de al Doilea Razboi Mondial. Pline de farmec sunt relatarile Cellei Delavrancea despre efervescenta spirituala a saloanelor franceze in care tronau cu autoritate compatrioatele noastre Elena Vacarescu, Martha Bibescu si Elena Sutu-Morand, dar si dezvaluirea proiectelor literare si sociale ale Reginei Maria.
Cartea reuneste scrisorile care au supravietuit dintr-un, probabil, lung sir de epistole schimbate, timp de peste trei decenii, de doua mari Doamne ale spiritului, care au lasat o amprenta adanca asupra istoriei si culturii romane. Fiecare din locul rezervat ei de Providenta, dar unite prin aceeasi sensibilitate, spiritualitate, patriotism si talent autentic. Rareori avem prilejul sa fim partasi, prin lectura, la o prietenie atat de neobisnuita. - Catalina Opaschi
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
De acelasi autor
Parerea ta e inspiratie pentru comunitatea Libris!