''Dupa ce secretarul organizatiei de baza a refuzat sa mi dea recomandarea pentru calatoria peste hotare, dupa ce comitetul oamenilor muncii mi a respins recomandarea, dupa ce, la 10 luni dupa cele de mai sus, am scris o noua cerere, dupa ce Sectorul de Partid mi a respins cererea, dupa ce am reusit sa ma inscriu pe lista de audiente la Prim-Secretarul Sectorului de Partid, dupa ce Serviciul Personal mi a comunicat ca raspunsul Sectorului de Partid a fost se respinge cererea, dupa ce m am adresat, conform legii, forului superior, dupa ce, trecand doua luni si neprimind raspuns scris, m am prezentat personal la Primaria Capitalei, dupa ce mi s a spus ca acest for confirma decizia ''antevorbitorului'', dupa ce am inaintat o cerere presedintelui Republicii, caci asa i omul care are microbul calatoriilor, merge pana n panzele albe...''. Astfel a primit tata, in 1978, ca si in celelalte dati, pasaportul. Povestit cu dezarmanta sa candoare si o singulara pasiune enciclopedica pentru arta si viata cetatii umane, acest mirabil periplu ii va marca, de fapt, destinul. In acea calatorie a reusit sa transmita Europei Libere o scrisoare despre o crima nestiuta a lui Nicolae Ceausescu: sistarea lucrarilor de consolidare a blocurilor din capitala avariate de cutremurul din 1977, toate resursele, umane si financiare, urmand sa fie folosite pentru viitoarea Casa a Poporului. Scrisoarea a atras furia dictatorului si a Securitatii si latul avea sa se stranga in jurul tatei in decembrie 1984. A urmat deznodamantul cunoscut. Ce ramane? Deocamdata, un vid de justitie. Si lumea lui de pasiuni fara hotar, din care putem ''vedea'', in aceste pagini, o frantura. - Andrei Ursu