Mi-am dat seama, in timp ce scriam cartea asta, ca ea s-a nascut dintr-o uimire si dintr-o inadaptare. Stau, ca un copil crescut de lupi, gasit din intimplare si adus in jungla societatii, si ma uit cum atit de multi oameni alearga fara zabava dupa exceptional, dupa extraordinar. Dupa altfel. Si-n goana asta, se-ndeparteaza din ce in ce mai tare unii de ceilalti, pentru ca fiecare vede-n felul lui altfelul. E greu de tradus in bataile de inima ale aproapelui. Dar cu cit omul alearga mai tare spre exceptional, cu atit bucuria se-ascunde de la fata lui. Apoi, orice mica reusita a devenit super sau geniala. Poate pentru ca omul are nevoie, in fuga lui cea mare, sa-si presare drumul cu stele. Nu din alea obisnuite, ca-s greu de cules. De fapt, imposibil. Unele mici, din chirpici. Ce lume mare! Numai buna sa fie iubitoare. Dar ca sa fie, are de (re)gasit tandretea. - Ana Barton