24 februarie 2022. Aflată în vacanță, în Egipt, împreună cu fiul ei de zece ani în momentul în care rușii i-au invadat țara natală, Victoria Amelina a revenit în Ucraina și a început să investigheze crimele de război, consemnând mărturiile supraviețuitorilor și ale martorilor atrocităților. Printre eroinele despre care scrie se află femei extraordinare, precum Evhenia, o avocată celebră devenită soldat, Oleksandra, care a investigat zeci de mii de crime de război, iar în 2022 a primit Premiul Nobel pentru Pace, și Iulia, o bibliotecară care a contribuit la lămurirea circumstanțelor răpirii și uciderii unui autor de cărți pentru copii.
Într-o zi din iunie 2023, autoarea se afla într-o pizzerie din Kramatorsk, în regiunea Donețk, aproape de linia frontului, împreună cu câțiva scriitori străini, când localul a fost lovit de o rachetă rusească. Au murit treisprezece persoane, iar alte zeci au fost rănite. Printre acestea s-a aflat și Victoria Amelina, care a decedat la spital, din cauza rănilor suferite, lăsând în urmă acest jurnal întrerupt, o mărturie cutremurătoare despre distrugerile războiului și prețul rezistenței în fața răului absolut.
O încercare dureroasă de a răspunde la întrebarea: care este rolul artistului atunci când țara lui se confruntă cu o amenințare existențială? - Financial Times
Traducere din limba engleză de Andreea Niță.