Figurile de împărați prezentate în acest volum se încadrează în trei epoci distincte. Astfel, secolul II e.n. aparține Antoninilor și constituie vremea celei mai de seamă înfloriri a imperiului, o epocă de pace mai îndelungată și de lărgire amplă a procesului romanizării. Acesteia îi urmează perioada Severilor, când armata devine instrumentul principal de guvernare pus în serviciul monarhiei de tip autocrat. Cea de-a treia etapă, având o durată de o jumătate de secol, ne oferă cei mai triști ani din istoria Romei. Ea se caracterizează prin anarhia militară, printr-o gravă criză politică și economică și prin pustiitoarele invazii barbare de la Dunăre la Eufrat.

 

În a doua jumătate a secolului III e.n., viața imperiului se desfășura sub semnul unei grave crize. Factorii care subminau temelia edificiului statal, atât de puternic odinioară, erau numeroși: agravarea exploatării popoarelor oprimate, anarhia militară, desele schimbări de domnie, raritatea monedei de metal prețios, slăbirea producției meșteșugărești și diminuarea comerțului, ruinarea orașelor, creșterea latifundiilor și înăsprirea colonatului etc. Răscoalele și alte mișcări sociale, frământările produse de către creștinism în mințile adepților săi sunt consecințe ale „gravei maladii” de care suferea imperiul.