Cartea rivala a universului, scrie undeva Emil Cioran: ea ar fi asadar, precum crabii din cosmarul celor care (vorba lui Malraux) niciodata nu au putut sa si-i inchipuie, arabii traitori pe nisipul desertului, acolo unde nici chemarea marii, zvonul ei nu vor fi cu putinta. A rivaliza cu universul: a-i pune in fata un vis, cu primejdia ca-l vei si infaptui. Dar cartea e cateodata si inaintea realitatii, o ispiteste oare pe aceasta la facere? Asa o va fi vazut-o, cand si cand, folclorul, unele traditii ii banuiesc in aceasta ordine intaietatea.

Cronicarii si inaintestatatorii Luminismului romanesc sunt si ei preocupati nu doar de origini, de continuitate, trec cateodata chiar de obisnuita, la noi, autocompatimire (bietul om de sub vremi... etc.): ii preocupa tocmai particularitatile etnice, delimitarile, isi doresc sa adune din cioburi oglinda intreaga a natiei. Este insa justificata (justificabila) reluarea acestui demers astazi? Intrebarea e aceasta: a vorbi de specificul national nu ar insemna a admite deja o criza (cum sunt convinsi optzecistii, lunedistii, postmodernii; fiind de curand instructiva, in acest sens, inocenta autocritica tarzie a maestrului lor etc.) a conceptului in cauza? Societatile (poate deja populatiile, popoarele) cu vechime istorica, stapane adica de acum pe situatia lor in cultura si civilizatia lumii, nu-si pun, se spune, problema, aceasta le-ar apasa doar pe cele tinere (?), ramase, cum sa zic, la coada cand cu impartirea harului si darurilor. Dar ce sa insemne aceasta? Exista, oare, un concept ce cade in criza, se stinge sub inca oneputinta? De inca o slabiciune, de incorigibilacomplexare sub cate o mincime, sub cate o nedezlegare? Stiinta inaintata si agresiva (vezi astazi, de pilda, IA) a secolului trecut incuviinteaza ca exista pattern-uri generale; ca se pot compara transistoric concepte, judecati, paradigme si credinte acceptate in diferite culturi si epoci. In locul unui singur concept, avem in orice demers populatii mari de concepte, ele sunt independente, suverane, si traiesc, spre a spune astfel, timpuri diferite si pentru scopuri diferite. Vor fi fiind si ele populatii istorice si o definire neschimbata a lor e imposibila. Tot astfel, nu avem niciunde numai o singura problema, ci genealogii de probleme ce-si cauta, spre a se exprima (spre a se infatisa, spre a deveni eveniment, fenomen), de fiecare data alte tehnici explicative; desi inca provizorii, alte idealuri explicative.