Fiul flașnetarului este cartea cincia din seria
Invatatorii de Grija
Fiul flașnetarului îmbină cu măiestrie farmecul clasic al basmelor cu dinamica problemelor contemporane, alcătuind un univers în care emoția, aventura și lecțiile de viață se împletesc firesc.
În centrul orașului, în mijlocul forfotei urbane și al aglomerației, se află, înconjurată de o grădină, ultima casă cu suflet. Din biroul său aflat la ultimul etaj al unui zgârie-nori, filantropul Faraonu o urmărește cu ochi lacomi. Casa e căminul unei familii sărace și sensibile: Martin, Ana și fiul lor, micul Vlad. Au nevoie de sprijin ca să treacă peste toate greutățile financiare și devin din ce în ce mai disperați. Iar ajutorul va veni de acolo de unde se așteaptă cel mai puțin...
Alex și Cristina Donovici au înregistrat un record absolut, care a pus pe jar tipografiile, librăriile și depozitele de carte. - Life
Prietenia, aventura și dragostea sunt cele trei ingrediente ce țes această poveste minunată. - Ciobanul de Azi
Alex Donovici transpune emoție în cuvintele pe care le tot cizelează, le lustruiește cu atenție și le oferă publicului său. - Anca si cărțile
Ilustratii color de Leonid Gamarț.