Countdown header img desk

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Countdown header img  mob

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

✨Titlurile anului 2025✨

Recomandările librarului >>

Comandă acum!

Lucian Vasilescu, un Ulise in arca poeziei

De (autor): Ana Dobre

0
(0 review-uri)
Lucian Vasilescu, un Ulise in arca poeziei - Ana Dobre

Lucian Vasilescu, un Ulise in arca poeziei

De (autor): Ana Dobre

0
(0 review-uri)
Demersul interpretativ, pe care-l propunem, închizându-l pe poet în ecuația acestei metafore, Lucian Vasilescu: un Ulise în arca poeziei, nu este altceva decât un punct de vedere personal, un mod de a-i vedea și privi opera în ceea ce propune și promite, dar și în ceea ce camuflează, ca intenție, ca secret și mister al ei. Poate fi aceasta o interpretare greșită, în sensul celor afirmate, cândva, de Pedro Salinas, potrivit căruia poezia, creația, în general, are nevoie de această formă superioară a interpretării, întrucât o creație nu se finalizează după ce a fost concretizată, pusă pe hârtie; atunci, creația doar se încheie, dar nu se oprește. Viața operei continuă în alte și alte ramificații, întrucât se află „în căutarea altui poem înlăuntrul său, în autor, în cititor, în tăcere”. 

Sunt trepte ale interpretării pe care fiecare receptor le urcă și le coboară, având cu sine bagajul său, o anume identitate intelectuală, personalitate ce îmbină, într-un complex unic și irepetabil, date de identitate cognitiv-afectivă, lecturi, așadar, un anume mod de a privi opera în ochii săi himerici și de a-i aduce la suprafață pepitele. - Ana Dobre
Citește mai mult

nou

77.70Lei

77.70Lei

Primești 77 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Estimare livrare joi, 8 ianuarie - luni, 12 ianuarie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Demersul interpretativ, pe care-l propunem, închizându-l pe poet în ecuația acestei metafore, Lucian Vasilescu: un Ulise în arca poeziei, nu este altceva decât un punct de vedere personal, un mod de a-i vedea și privi opera în ceea ce propune și promite, dar și în ceea ce camuflează, ca intenție, ca secret și mister al ei. Poate fi aceasta o interpretare greșită, în sensul celor afirmate, cândva, de Pedro Salinas, potrivit căruia poezia, creația, în general, are nevoie de această formă superioară a interpretării, întrucât o creație nu se finalizează după ce a fost concretizată, pusă pe hârtie; atunci, creația doar se încheie, dar nu se oprește. Viața operei continuă în alte și alte ramificații, întrucât se află „în căutarea altui poem înlăuntrul său, în autor, în cititor, în tăcere”. 

Sunt trepte ale interpretării pe care fiecare receptor le urcă și le coboară, având cu sine bagajul său, o anume identitate intelectuală, personalitate ce îmbină, într-un complex unic și irepetabil, date de identitate cognitiv-afectivă, lecturi, așadar, un anume mod de a privi opera în ochii săi himerici și de a-i aduce la suprafață pepitele. - Ana Dobre
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Istoricul tău de navigare

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo