Ilustrând și mobilizând scrisul‑pentru‑a‑gândi, gândesc în scris, scriu ca să gândesc: pentru a concretiza și a „concreționa” materializând simptome apocrife la care să pot să reacționez, cartea (compunerea, „condensul”) de față poate fi citită și ca jurnalul unei întârzieri, al unei încercări de recuperare și, deci, dacă tot ratează trecutul (pregătirea), printr‑o proiectare în viitor, imaginarea unei preîntâmpinări. Suntem întârziați și trebuie să recuperăm. Suntem oricum și întotdeauna în întârziere și în decalaj față de „propria” istorie (mai cu seamă în modernitate, care tocmai asta și‑a propus: să ne surprindă permanent), dar de data aceasta istoria a accelerat și ne‑a depășit, surprinzându‑ne, în plus, total din două direcții logic opuse, pe care le‑aș lega și le‑aș rezuma astfel: noul readucând vechiul, mai mult: supernoul reciclând arhaicul (ca resursă fosilă neconsumată, căci neconsumabilă, desigur: combustibil pentru accelerarea istoriei). Și nu unul bun, vreo „Arcadie”, ci cel mai negru și mai de ne‑repetat din istorie (cea recentă și în general). O venire, deci, legată în special de tehnologie, dar care produce o revenire, un progres care comunică un regres, pe scurt: inteligența artificială răspândind fascismul.

Furtună perfectă, combinație neașteptată. Cum să nu fii surprins? Am fi putut vedea venind asta? Încă nu pot să redau și să măsor prin cuvinte ceea ce ni se întâmplă. De‑asta și continui să scriu, să reformulez, încercând să egalez prin înșiruiri de cuvinte înlănțuirea, lanțul evenimentelor, care ne strangulează la propriu. - Bogdan Ghiu