Povești de inspirație biografică și rurală de o sensibilitate aparte, tulburător de frumoase! Ador realismul magic și fantezia de basm ce constituie „leitmotivele” cărților lui Ștefan Mitroi. Autorul teleormănean are propria lui semnătură scriitoricească. Poveștile sunt nostalgice, triste și totodată diafane, ca zborul unei păsări la asfințit. În satul rememorat, totul este posibil. Oamenii nu mor, doar își vizitează rudele din cer, copilul Ștefan Mitroi revine pe băncile unei școli fantomatice unde a rămas singurul elev, icoanele au cuprins în ele un întreg univers, sfinții le mai părăsesc din când în când, culorile sunt vii și se joacă, Carul Mare aleargă la propriu pe cerul înstelat, tras de cai și muulte alte astfel de minunății.

Este greu să pun în cuvinte emoțiile trezite de aceste texte care tresar la cea mai mică atingere a gândului. Sunt realizate parcă din aripi de fluture cusute cu raze de soare, sau din umbre de lacrimi lăsate în urmă de cei care nu mai sunt...