Fragment din cartea "Oppenheimer. Un prometeu american" de Kai Bird, Martin J. Sherwin:

"Pana in preajma anului 1934, Oppenheimer a afisat un interes scazut pentru evenimentele si politica acelor vremuri. Nu era atat ignorant, cat indiferent, si cu siguranta nu era activ din punct de vedere politic, dar, mai tarziu - intr-o perioada in care a dorit sa-si evidentieze naivitatea politica a cultivat mitul conform caruia era orb la chestiunile practice care tineau de politica: a sustinut ca nu detinea nici radio, nici telefon si ca nu citise niciodata un ziar sau o revista. Ii placea sa spuna povestea conform careia auzise pentru prima data de prabusirea bursei de actiuni din 29 octombrie 1929 abia la cateva luni dupa eveniment. A spus ca n-a votat pana la alegerile prezidentiale din 1936. "Pentru multi dintre prietenii mei", a marturisit in 1954, "indiferenta mea fata de chestiunile contemporane parea bizara si de multe ori m-au mustrat pentru ca eram prea sofisticat. Eram interesat de om si de experienta lui si eram profund interesat de stiinta mea, dar nu ma pricepeam deloc la relatiile dintre om si societate". Ani mai tarziu, Robert Serber observa ca acest autoportret al lui Oppenheimer reprezenta "o persoana naiva, retrasa in sine si neplacuta, care nu stia ce se petrece in jurul ei, acestea reprezentand, de fapt, tocmai opusul felului sau [de a fi].
La Berkeley, Oppenheimer s-a inconjurat de prieteni si de colegi care erau extrem de interesati de chestiunile politice si sociale. Din toamna anului 1931, gazda lui de pe Shasta Road numarul 2665 a fost Mary Ellen Washburn, o femeie inalta si impunatoare care purta rochii colorate pana in pamant si care indragea socializarea. Sotul ei, John Washburn, era un contabil care este posibil sa fi predat economia la universitate. Casa lor a fost un centru social de durata pentru intelectualii de la Berkeley si, la fel ca Mary Ellen insasi, multi dintre acesti oameni aveau simpatii puternice pentru stanga politica. FBI-ul avea sa ajunga ulterior la concluzia ca Mary Ellen a fost o "membra activa a Partidului Comunist din comitatul Alameda".
Un tanar profesor de literatura franceza, pe nume Haakon Chevalier, participase la petrecerile gazduite de familia Washburn inca din anii '20. Familia Serber frecventa aceste petreceri, precum si o tanara si frumoasa studenta la Medicina, pe nume Jean Tatlock, deci a fost cat se poate de normal ca Oppie, un burlac care traia cu un etaj mai jos, sa-si faca aparitia la aceste ocazii sociale. Era mereu gratios si, de obicei, fermeca pe toata lumea, dar, intr-o seara, in timp ce tinea un discurs amplu despre un anume poem, invitatii l-au auzit pe John Washburn, pe atunci deja ametit bine, mormaind: "De la tragediile grecesti incoace nu s-a mai auzit un discurs atat de pompos precum cel al lui Robert Oppenheimer."
"Nu era nimic politic intr-un mod fatis", isi amintea Melba Phillips. Oppie a facut candva urmatoarea observatie catre Leo Nedelsky: "Cunosc trei oameni care sunt interesati de politica. Spune-mi, ce are politica de-a face cu adevarul, bunatatea si frumusetea?" Dar, dupa ianuarie 1933, cand Adolf Hitler a ajuns la conducerea Germaniei, politica a inceput sa se amestece in viata lui Oppenheimer. In luna aprilie a acelui an, profesorii germani evrei erau deja concediati fara prea multe explicatii. Un an mai tarziu, in primavara lui 1934, Oppenheimer a primit o circulara care solicita fonduri pentru sustinerea fizicienilor germani care incercau sa emigreze din Germania nazista. A fost imediat de acord sa aloce acestei intreprinderi trei procente din salariul sau (adica aproximativ 100 de dolari pe an) pe o perioada de doi ani. In mod ironic, unul dintre refugiatii care este posibil sa fi fost ajutati de acest fond era fostul profesor al lui Robert de la Gottingen, dr. James Franck. Cand Hitler a preluat puterea, Franck, care castigase doua Cruci de Fier in timpul Primului Razboi Mondial, a fost unul dintre putinii fizicieni evrei carora li s-a permis sa-si pastreze postul, dar, un an mai tarziu, a fost obligat sa se exileze atunci cand a refuzat sa demita alti evrei din functiile lor. In 1935, preda deja fizica la Universitatea John Hopkins din Baltimore. In mod similar, Max Born a fost nevoit sa fuga de la Gottingen in 1933, si a ajuns sa predea in Anglia.
Vestile din Germania erau intr-adevar sumbre, insa, odata cu anul 1934, ar fi fost greu pentru oricine sa ignore harababura politica petrecuta chiar in curtea celor de la Berkeley. Cei aproape cinci ani de criza saracisera milioane de cetateni de rand. Mai devreme in acel an, protestele muncitorilor devenisera violente. La sfarsitul lunii ianuarie, 3000 de culegatori de salata din Imperial Valley au intrat in greva. Actionand in numele angajatorilor, politia a arestat sute de muncitori."