Intamplator, in facultate, citind un text de Leo Strauss despre Spinoza, gasesc formularea suficient de abrupta conform careia pentru "a practica filosofia" nu ai nevoie decat de cunoastere, bunavointa si sinceritate. Marcat si usor ingrijorat (ingrijorat pentru ca o astfel de definitie mergea in rasparul locurilor comune si a tot ceea ce credeam eu despre filosofiei; de la geniu la inspiratie la etc.) mi s-a parut totusi ca Leo Strauss (nu are importanta ca formularea ii apartine, in fapt, lui Platon, acest lucru l-am descoperit mult mai tarziu) formuleaza ceva ce, desi nu intelegeam foarte bine, trebuia sa iau in considerare; ceva ce, cumva, trebuia sa respect cu strictete. E foarte adevarat ca "a practica filosofia", atunci precum si acum, e un lucru pe care nu-l inteleg pe deplin sau daca-l inteleg mi se pare de neatins, insa ceea ce mi-am propus, din acel moment citind acel fragment, a fost faptul ca toate lecturile, toate discutiile, toate textele (sau incercarile de texte) in care e vorba despre filosofie vor trebui sa respecte, in ceea ce ma priveste, cele trei substantive. Nu sunt convins ca, in unele locuri, textele din aceasta carte respecta primul substantiv si poate, in alte locuri, nici pe cel de-al doilea, insa, cred, sunt suficient de aproape de cel de-al treilea. - Autorul