headerdesktop craciuntarg12dec25

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

headermobile craciuntarg12dec25

MAI SUNT 00:00:00:00

MAI SUNT

X

Promotii popup img

🎄Târgul cadourilor de Crăciun✨

Reduceri de până la -74%!

Răsfoiește & Dăruiește povești>

Pictând apa

De (autor): Maxim Radu Niculai

0
(0 review-uri)
Pictand apa - Maxim Radu Niculai
Rasfoieste

Pictând apa

De (autor): Maxim Radu Niculai

0
(0 review-uri)
S-a întâmplat să primesc manuscrisul acestei cărți chiar în momentul când un bun prieten îmi povestea cum a ajuns el la convingerea că de fapt creația e instinct: descoperise cu ani în urmă un artist involuntar, care alcătuise sute de colaje pentru propria lui nevoie, fără să-i treacă prin minte să le expună, cu acea inocență pe care numai conviețuirea cu adevărul ți-o conferă. Aveam s-o descopăr eu însumi când, deschizând volumul lui Maxim Radu Niculai, m-am trezit în fața uneia dintre cele mai puternice surprize pe care un autor mi le-a produs de ceva vreme încoace: sunt poeme ca un arc electric, de o directețe organică, neliniștitoare, animate de preocuparea de a înțelegeceva din viață și nu de mica (și umana, în fond) ambiție de a adăuga un strop orgolios în oceanul de poeți de dinainte. Aproape toate textele din Pictând apa s-au cerut scrise, și-au impus dreptul la existență, iar asta nu se poate mima. Cum nici efectul lor nu poate fi contrafăcut: pur și simplu le citești, te-ntorci la unele, le reiei în slow motion, și-ți dai seama că, din ce în ce, poți avea încredere în ele. - Cosmin Ciotloș
 
Ca o lacrimă
pe genele unei fete frumoase
pe mal
încă-i bine
suntem generația
care mai vede păstrăvii
sufocați
retrăgându-se spre izvoare.
Citește mai mult

-15%

nou

PRP: 45.00 Lei

!

Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.

38.25Lei

38.25Lei

45.00 Lei

Primești 38 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Estimare livrare miercuri, 17 decembrie - vineri, 19 decembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

S-a întâmplat să primesc manuscrisul acestei cărți chiar în momentul când un bun prieten îmi povestea cum a ajuns el la convingerea că de fapt creația e instinct: descoperise cu ani în urmă un artist involuntar, care alcătuise sute de colaje pentru propria lui nevoie, fără să-i treacă prin minte să le expună, cu acea inocență pe care numai conviețuirea cu adevărul ți-o conferă. Aveam s-o descopăr eu însumi când, deschizând volumul lui Maxim Radu Niculai, m-am trezit în fața uneia dintre cele mai puternice surprize pe care un autor mi le-a produs de ceva vreme încoace: sunt poeme ca un arc electric, de o directețe organică, neliniștitoare, animate de preocuparea de a înțelegeceva din viață și nu de mica (și umana, în fond) ambiție de a adăuga un strop orgolios în oceanul de poeți de dinainte. Aproape toate textele din Pictând apa s-au cerut scrise, și-au impus dreptul la existență, iar asta nu se poate mima. Cum nici efectul lor nu poate fi contrafăcut: pur și simplu le citești, te-ntorci la unele, le reiei în slow motion, și-ți dai seama că, din ce în ce, poți avea încredere în ele. - Cosmin Ciotloș
 
Ca o lacrimă
pe genele unei fete frumoase
pe mal
încă-i bine
suntem generația
care mai vede păstrăvii
sufocați
retrăgându-se spre izvoare.
Citește mai mult

Detaliile produsului

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Istoricul tău de navigare

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo