Pisici inexistente
Acest roman inventiv - irezistibil pentru fanii unor cărţi precum Pisica musafir de Takashi Hiraide sau Oraşele invizibile de Italo Calvino - spune povestea unui cuplu de tineri care ajung din întâmplare stăpânii unui pisoi adorabil şi jucăuş. Cu ochi strălucitori şi coadă stufoasă, animăluţul, botezat Gogoaşă, dă peste cap viaţa din apartamentul lor înghesuit. Dar lucrurile nu se opresc aici, fiindcă o felină atrage imediat alta, oferindu-le astfel celor doi soţi ocazia de-a pătrunde în lumea fantastică a pisicilor. O meditaţie asupra felului de-a fi al felinelor şi în acelaşi timp o scrisoare de dragoste adresată acestora, romanul urmăreşte relaţia dintre cei doi tineri şi pisicile cu care locuiesc, dar şi cu cele care le populează închipuirea. Jonglând cu graniţele dintre realitate şi imaginaţie, Pisici inexistente ne face cunoştinţă cu o galerie de feline cu adevărat extraordinare, care sfidează legile fizicii şi chiar moartea, cad din cer, răsar din pământ, se schimbă întruna, zboară, plutesc sau se evaporă. Alcătuit din şaizeci de capitole scurte, scrise în stilul elegant şi sclipitor al lui Yu Yoyo şi ilustrate chiar de autoare, romanul Pisici inexistente este o celebrare a vieţii cotidiene şi a pisicilor care o fac mai savuroasă.
Traducere din limba chineză de Irina Ivașcu.
Descrierea produsului

Detaliile produsului