Muzica este o patrie, un refugiu, o credință, licărire de lumină... În toată împărăția lumii mele, muzica circulă pretutindeni, asemenea unei ape subterane. Este mereu prezentă în viața mea, şi nu am pierdut vreodată nici cea mai mică ocazie s-o onorez, s-o servesc, să-i arăt într-un fel recunoştinţa pe care i-o port.

Spune-mi ce asculți şi o să-ți spun cine eşti... E o glumă bună! Publicul nu ascultă nimic şi mai cu seamă nu aude nimic. Se resemnează cu muzica marilor restaurante şi hoteluri, considerând-o ca pe o mizerie obligatorie, o mizerie pentru care a plătit, o mizerie de lux la care are dreptul. Pentru că este o risipă atât de mare de alimente, băuturi, flori, havane etc., cetățeanul consideră că trebuie să se risipească şi zgomotul, şi că la urma urmei nu se poate să nu jertfeşti şi muzica în această desfrânare generală... Înţeleg că zgomotul este inevitabil, că de acum înainte nu ne rămâne altceva decât să suportăm tărăboiul. Am făcut eforturi ca să salvez tăcerea. Sunt învins, cedez şi mă înclin. Totuşi, nu pot să nu ridic glasul şi să spun: Nu aveți decât să faceți zgomotul care vă place, dar nu amestecați muzica adevărată în acest vacarm...

Traducere din limba franceză de Adina Arsenescu, Laurenţiu Zoicaş.