Eu fac o încercare filosofică, prezentând un Platon istoric şi permanent, aceste două fețe caracterizând orice personalitate. Prin stat el a stratificat corpul social și-a încercat formularea unei ordini raționale, a justului imanent. (...) Meditația nu i-a oferit "certitudinea empirică a idealismului problematic al lui Descartes, care nu se îndoiește de sine" (Kant. Critica rațiunii pure) fiindcă autocunoașterea terestră nu este posibilă, fără inspirația venită de la zeu. În mișcarea gândirii lui între pământ și cer, Platon ne prezintă omul complet și imperfect de aici și omul incomplet de dincolo, sufletul nemuritor. Nemurirea integrală formează conţinutul creştinismului. (...) Nu discut doar ipoteza că Platon ar fi atins adevărul, ci și platonismul în sine, permanența sa, care constă în neliniștea metafizică a omului căutător și din certitudinea dogmatică a celui primitor, a relației dintre credință şi știință, dintre Dumnezeu, om şi lume, înăuntrul acestor termeni adevărul contopindu-se cu mântuirea. - Petre Țuțea