Saturn. Eseu despre Goya
Saturn. Eseu despre Goya
Nici un talent nu pare mai spontan decit al sau. El isi va nascoci laolalta visele si realitatea, stilul si chiar acea intrerupere in prelingerea penelului dupa care-i recunosti scriitura de la prima vedere. Si cind te gindesti ca a trebuit sa ajunga la patruzeci de ani pentru a deveni Goya... Cu toate acestea si el, ca si toti pictorii tineri din vremea sa, deseneaza la inceput in maniera italiana. Cu grija si cu stralucire. Ce e cursiv in stilul sau dintii nu e strain de stilul baroc: aceeasi ostilitate fata de contur, acelasi gust pentru accente. Dar nu aceleasi accente.
Goya, ca si Bayeu, se supune in schitele sale (asa cum isi detaseaza portretele de pe fondul lor) acelei cete aurii a intergolurilor de unde se desprind ruine si catarge, pe care le va glorifica mai tirziu Turner. Realismul lui de atunci consta in a picta, idealizindu-le printr-o gratie putin stingace, personaje reale pe fonduri oarbe. Umbrele lor estompate le fac sa se roteasca. Iar cind aceasta arta vrea sa scape de scenele specifice tapiseriilor, cind dispare eclerajul de rampa si totodata fondul de decor, caracterul ei minor devine izbitor. O singura data, Goya incearca (ceea ce mai fusese incercat inaintea lui de citiva pictori gotici in detaliile peisajelor) sa echilibreze, prin bogatia de materie a tonurilor sale limpezi, petele intunecate ce se desprind dintre acestea.
Pentru ca sa-si dea seama de geniul sau, trebuie sa aiba curajul sa nu mai placa. Izolat de toti din pricina surzeniei, el descopera vulnerabilitatea spectatorului, invata ca pictorul n-are de luptat decit cu el insusi pentru a ajunge, mai devreme sau mai tirziu, sa-i invinga pe toti. Singuratatea, spune el, "ingaduie observatia". Sa observi ce?
Picteaza pentru Academia din San Fernando: Inmormintarea Sardelei, Nebuni, Flagelatori. "Pentru a-si ocupa imaginatia, chinuita de privelistea nenorocirilor care se abatusera asupra lui"; si crede ca a vrut „doar sa perpetueze marturia adevarului". N-ar fi fost mai putin adevar in a picta o femeie trecind pe strada... Tonul scenelor populare din tapiseriile sale ne retine mai mult decit cel din scenele italiene, pentru ca e mai aspru si pentru ca-i adaugam pe cel al geniului sau de mai tirziu.
33.00Lei
33.00Lei
Primești 33 puncte
In stoc
Estimare livrare miercuri, 17 decembrie - vineri, 19 decembrie
Descrierea produsului
Nici un talent nu pare mai spontan decit al sau. El isi va nascoci laolalta visele si realitatea, stilul si chiar acea intrerupere in prelingerea penelului dupa care-i recunosti scriitura de la prima vedere. Si cind te gindesti ca a trebuit sa ajunga la patruzeci de ani pentru a deveni Goya... Cu toate acestea si el, ca si toti pictorii tineri din vremea sa, deseneaza la inceput in maniera italiana. Cu grija si cu stralucire. Ce e cursiv in stilul sau dintii nu e strain de stilul baroc: aceeasi ostilitate fata de contur, acelasi gust pentru accente. Dar nu aceleasi accente.
Goya, ca si Bayeu, se supune in schitele sale (asa cum isi detaseaza portretele de pe fondul lor) acelei cete aurii a intergolurilor de unde se desprind ruine si catarge, pe care le va glorifica mai tirziu Turner. Realismul lui de atunci consta in a picta, idealizindu-le printr-o gratie putin stingace, personaje reale pe fonduri oarbe. Umbrele lor estompate le fac sa se roteasca. Iar cind aceasta arta vrea sa scape de scenele specifice tapiseriilor, cind dispare eclerajul de rampa si totodata fondul de decor, caracterul ei minor devine izbitor. O singura data, Goya incearca (ceea ce mai fusese incercat inaintea lui de citiva pictori gotici in detaliile peisajelor) sa echilibreze, prin bogatia de materie a tonurilor sale limpezi, petele intunecate ce se desprind dintre acestea.
Pentru ca sa-si dea seama de geniul sau, trebuie sa aiba curajul sa nu mai placa. Izolat de toti din pricina surzeniei, el descopera vulnerabilitatea spectatorului, invata ca pictorul n-are de luptat decit cu el insusi pentru a ajunge, mai devreme sau mai tirziu, sa-i invinga pe toti. Singuratatea, spune el, "ingaduie observatia". Sa observi ce?
Picteaza pentru Academia din San Fernando: Inmormintarea Sardelei, Nebuni, Flagelatori. "Pentru a-si ocupa imaginatia, chinuita de privelistea nenorocirilor care se abatusera asupra lui"; si crede ca a vrut „doar sa perpetueze marturia adevarului". N-ar fi fost mai putin adevar in a picta o femeie trecind pe strada... Tonul scenelor populare din tapiseriile sale ne retine mai mult decit cel din scenele italiene, pentru ca e mai aspru si pentru ca-i adaugam pe cel al geniului sau de mai tirziu.
Detaliile produsului
