Sfantul Luca e o veriga a unui lung lant care porneste din epoca Apostolilor. L‑a iubit pe Hristos, l-a iubit pe om. A slujit chipul lui Dumnezeu, adica pe om si mai ales pe cel suferind, cu o iubire si cu o abnegatie extraordinara – nu pentru bani si pentru slava sau pentru alte scopuri egoiste, ci ca sa-l slujeasca, sa-l aline, sa-l vindece pe omul suferind. La fel ca Domnul Hristos, si Sfantul Luca si‑a petrecut viata pamanteasca facand bine celor bolnavi, si de aceea a primit harisma facerii de minuni de la Dumnezeu. Minunile lui sunt nenumarate si de necrezut pentru logica omeneasca.
Dupa o viata martirica, el a plecat la Ierusalimul cel de Sus pe 11 iunie 1961. Nu ne-a parasit insa. Cat a trait, a alergat cu orice mijloc, pe jos, cu calul, cu sania, cu masina, cu trenul, cu avionul ca sa-i ajute pe oameni. Acum nu il mai impiedica nici distantele, nici granitele. Alearga pretutindeni unde este chemat, dupa cum va constata cititorul acestei carti din numeroasele marturii, cuprinse in aceasta carte, ale celor carora Sfantul Luca le-a facut bine.