Mircea Petean e unul din poetii ce mizeaza pe "infinitul mic". E o pozitie oarecum indrazneata deoarece modelul dominant al poeziei romanesti contemporane, impus de canonul '60 si inca neepuizat, a fost cel neoexpresionist, grandilocvent, nu o data clamoros, cu o conceptualizare "metafizica" ostentativa, antrenind impozante mase verbale. Fragilul, efemerul, evanescentul semnaleaza sensibilitatilor in masura a le recepta comprehensiv o tensiune, o angoasa, un dramatism care pot scapa plasei retorice cu ochiuri prea largi. Suntem introdusi intr-un mediu bun conducator al unor stari poetice genuine, nefasonate conceptual, neprelucrate de-o meditatie mai mult ori mai putin alienanta a fiorului liric. Efectul de improspatare a limbajului poeziei este invederat. - Gheorghe Grigurcu

Misterul, lucrurile ramase nespuse, sugestia din delicatele expresii lirice sau artistice ale Orientului Indepartat intalnesc, pe taram transilvan, taina. Mircea Petean reuseste un dificil proces alchimic de transmutare a acestor informatii, temeiuri, doctrine si fapte, potentialitati, intr-o piatra rara, intr-un adevar personal, si spunem asta deoarece poezia pentru el nu este doar exercitiu, tehnica, nici macar arta, transcende toate acestea si este mai mult decat un mod de a fi, transmutatia s-a infaptuit si la nivel de fiinta, omul si poetul au devenit de o consubstantialitate... ecumenica. - Andrea H. Hedes
 

In fond, cea mai importanta tema a poeziei, daca nu cumva chiar singura, este cuvantul: rostit/scris, nerostit/ sters, de nerostit/de nesters; cuvantul si obarsia lui - tacerea, care e si sfarsitul lui... - Mircea Petean