• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatura in 1987

Amir, prosper negustor din Marocul anilor '50, pleaca intr-o calatorie lunga. Abia ajuns la Dakar, urmand cutuma islamica, o alege pe Nabou pentru o "casatorie de placere", dar se trezeste indragostit si incepe o alta viata cu aceasta a doua sotie, traita in paralel cu existenta de familie… Destinele se amesteca, asa cum se amesteca albul si negrul, frumosul si uratul, binele si raul, iubirea si ura. La fel, credintele, tabuurile, convingerile, prejudecatile.

Scriind povestea a doua generatii intr-un roman care are parfumul tare al mirodeniilor, Tahar ben Jelloun priveste de aproape dragostea, fericirea, istoria.

O carte soc, violenta, aceasta neliniste venita dintr-o identitate dubla, cand destinul iti e scris de culoarea pielii, care duce la o pofta viscerala de a-si regasi radacinile. Un roman extraordinar. - Livre de lire

Fragment din roman:

"Dimineata devreme ajunsera la Ndar, numit si Saint-Louis, primul oras intemeiat de curopeni in Africa Occidentala. Cerul era alb si aerul, umed, ceca ce il facu pe Karim sa spuna: "Parca suntem in hammam." Amir ii explica diferenta de clima dintre cele doua tari. Devenise un bun cunoscator al civilizatiei africane. Ii spuse: "Ne apropiem de capitala Dakar. Aici suntem la gura de varsare a fluviului Senegal. Priveste vegetatia si toate minunatiile create de apa. Sunt arbori acvatici, nu fac fructe, doar marginesc fluviul si ofera umbra calatorului." Caravanierul, multumit ca-i adusese pana aici, deveni dintr-odata guraliv. Nu mai contenea sa vorbeasca desprc frumusetile tarii, despre amabilitatea oamenitor si, mai ales, despre disponibilitatea femeilor. Ca un veritabil ghid, povestea istoria orasului, insistand asupra comertului infloritor cu aur si cu fildes. Amir il intrerupsc amintindu-i ca tot in acest oras veneau negustorii dupa sclavi. Celalalt adauga ca tot de aici un aviator francez decolase cu un mic avion si ajunsese hat departc! Atras de povestea acestui barbat, Karim il intreba unde era el acum, ce realizase. Tatal sau ii promise ca se va interesa. Deocamdata, hotarara sa-si lase bagajele si sa se curete putin. In apropiere era un lac micut in care se scaldau cu mare zarva niste copii. Amir isi facu ablutiunile, se intoarse in directia Meccai si se ruga, multumindu-i Domnului ca le ingaduise, lui si fiului sau, sa ajunga cu bine in acest loc magic, cu vechi constructii coloniale. Peste noapte, caravanierul i1 trezi pe Amir ca sa-i spuna: "Mermoz... aviatorul... Mermoz il chema, imi aduc arninte, a ajuns tocmai in Merika, in Lamerik..."
Petrecura doua zile si doua nopti la Ndar, apoi, de cu zori, isi continuara drumul spre Dakar. Calatoria dura o zi si o parte din noapte. Amir astepta rasaritul soarelui ca sa intre in Dakar, oras care, cu bulevardele sale bine croite si cu cladirile moderne, ii amintea de Casablanca. Caravanierul era agitat. Amir plati ce-i datora si ii spuse: "Cauta-ne peste doua luni. Nu vom fi departe de Moh."
Moh era proprietarul unui mic hotel, "Prietenul Calatorilor", unde lui Amir ii placea sa poposeasca inainte de a-si face intrarea "oficiala in centrul Dakarului. Se spalara, mancara si se odihnira putin. Fusesera tratati ca niste printi. Apoi Amir pleca dupa ce-i spuse fiului sau: .Nu ma astepta ca sa mananci. In lipsa mea, Moh va avea mare grija de tine."

Karim iesi sa se plimbe. Amir nu considerase necesar sa-i spuna sa fie atent. Stia ca fiul sau avea un simt al orientarii foarte dezvoltat si ca avea sa se intoarca fara probleme. In timpul plimbarii, pe Karim il incerca o senzatie ciudata, dar placuta: i se parea ca e in siguranta aici, ca si cum toti senegalezii erau membrii familiei sale. Totusi, nu se prea obisnuia cu caldura apasatoare si cu soarele aspru."